Proiecte finanțate în ediția a IIa Științescu Țara Făgărașului, 2017-2018
March 9, 2018
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Share On Pinterest
Share On Reddit

Programul ”Științescu Țara Făgărașului” și-a desemnat proiectele care vor primi finanțare și vor fi implementate în cadrul celei de-a doua ediții. Un juriu independent, format din oameni pasionați de știință și tehnologie și dornici de inovație a selectat 13 proiecte din cele 24 de aplicații primite de la echipe formate din profesori, elevi și organizații neguvernamentale. Proiectele se adresează elevilor din orașele Făgăraș și Victoria, precum și din comunele Bărcut, Cobor, Felmer, Hârseni, Jibert și Lisa.

Proiectele selectate sunt din domeniile: energie verde, web design, artă fotografică, astronomie, ecologie, biodiversitate, aeromodelism, fizică, meteorologie, biologie, chimie experimentală și aplicată, IT și promovează atât colaborarea dintre educatori și elevi, precum și legătura dintre diverse ramuri ale științelor exacte, dintre mediul rural și urban.

Bugetul pentru proiectele educaționale selectate se ridică la valoarea de 100.000 de lei, iar echipele selectate pentru a primi finanțare vor beneficia de suport în comunicare, în motivarea și implicarea elevilor și în managementul proiectelor.


Iată care sunt cele 13 proiecte ce vor primi finanțare:

  1. ”Natural Beauty”– înscris de Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea”- producerea de cosmetice naturale, în condiții de laborator, sub îndrumarea unor profesori coordonatori, folosind principii, metode și operații științifice. Proiectul se adresează unui număr de aproximativ 600 de elevi între 12 și 19 ani de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”- Făgăraș și Școala Gimnazială Recea, din mediul rural. Bugetul alocat este de 6178.8 lei
  2. ”Munții – Educația la înălțime”– înscris de Liceul Teoretic ”Ion Codru Drăgușanu” Victoria- realizarea unei aplicații personalizate, atât pentru PC, cât și pentru mediul on-line, aplicație ce va contine harti interactive cu animații flash despre trasee montane din Munții Făgăraș. Beneficiari sunt elevii claselor III –XII, iar bugetul este de 6.000 de lei.
  3. ”Ne jucăm, explorăm, învățăm!”– înscris de Colegiul ”Aurel Vijoli” Făgăraș – învățământ primar. Proiectul explorează studierea fenomenelor naturale, într-o manieră atractivă, pentru stimularea interesului elevilor și dezvoltarea aptitudinilor pentru științele exacte. Elevii din ciclul primar vor învăța despre decantare, filtre de apă, circuitul apei în natură, magnetism, vulcani sau circuite electrice, într-un mod practic și interactiv. Bugetul alocat este de 7451.5 lei
  4. ”Micul Einstein”– înscris de Fundația Regen- proiect integrat pentru clasele primare care dezvoltă cunoștințele, atât pe partea de matematică, cât și pe partea de știință- Sistemul Solar, prin machete 3D interactive sau 2D sub formă de puzzle de podea. Bugetul alocat este de 2.777 lei
  5. ”Magia Științei”- înscris de Colegiul Național ,,Radu Negru″ Făgăraș- inițierea unui cerc de științe pentru elevii din clasele III-X, prin introducerea unor noțiuni noi (energie verde etc) și a unei noi discipline (biologia/ecologia). Bugetul alocat este de 10.263 lei
  6. ”Laboratorul din curtea școlii”- înscris de Școala Gimnazială ,,Prof.Dr.Ioan Cerghit″ Hârseni- elevii doresc să descopere utilitatea noțiunilor teoretice în viața de toate zilele, să se dezvolte mental și fizic și să se implice în dezvoltarea comunității. Vor organiza experimente inedite de fizică, chimie, biologie, ecologie și biodiversitate. Bugetul alocat este de 5.000 lei.
  7. ”Făgăraș, prima dată pe aripile vântului”– înscris de Colegiul Național ,,Doamna Stanca” Făgăraș- elevii claselor III-XII vor construi machete prototip, aparate de zbor de mici dimensiuni, controlate de la distanță prin intermediul unei tehnologii de radio-teleghidare și vor învăța să le piloteze. Bugetul alocat este de 9525.5 lei
  8. ”LearningHub”- înscris de LearningHub pentru elevii claselor III-XII- crearea unui spațiu complet echipat, propice învățării programării, găzduirea de training-uri, Ateliere CoderDojo, cursuri de programare, de web-design, de securitate a informației, rețelistică sau hardware. Bugetul alocat este de 20.909 lei
  9. ”We Love Biology” – înscris de Cercul De Biologie Karios al Colegiului Național ,,Radu Negru″ Făgăraș pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal- activitățile proiectului vor curpinde mai multe ramuri ale biologiei: genetică, biologie celulară, biochimie, ecologie, lucrări practice despre diviziunea celulară, observatii microscopice, testarea tipurilor de apă potabilă din Făgăraș sau testarea unor produse de panificație. Bugetul alocat este de 10.774 lei
  10. ”Camera obscură”– înscris de Asociația ”Renascendis – un proiect inedit, de mari dimensiuni, dedicat fotografiei prin procedee istorice, ”clasice”, într-o eră a fotografiei digitale. Punctul de plecare este colecția de fotografie a Asociației Renascendis, compusă din aproape 2.000 de piese. „Camera obscura” se vrea a fi un proiect complet hands-on, ce va implica un grup de elevi de liceu din Făgăraș, între 14 și 19 ani, ce va participa direct la activități de digitizare și conservare a suporturilor fotografice vechi și la ateliere de fotografie prin procedee istorice sau fotografie pe film și realizarea unei expoziții foto. Bugetul alocat este de 24.810 lei
  11. ”Universul Științei”– înscris de Asociația ”Love for Life”- implementarea proiectelor de educație non-formală în rândul comunităților rurale din România. La ora actuală proiectul se desfășoară deja la diferite școli din Făgăraș, Bistrița-Năsăud și Cluj- Napoca, în Făgăraș fiind vorba de Recea și Hârșeni. Aproximativ 1.000 de elevi din Țara Făgărașului, cu vârste între 7 și 15 ani vor învăța despre surse de energie regenerabilă, probleme de mediu, poluare, defrișarea pădurilor și efectele emisiilor de gaze. Bugetul alocat este de 8.400 lei
  12. ”Iarba verde de acasă” – ediția a 2-a, înscris de Asociația ”Docendo discimus”, se adresează unui grup de 22 de elevi, dintre care 15 au parcurs si prima ediție a proiectului. Ei vor realiza observații astronomice cu telescopul și se vor familiariza cu noțiuni legate de biologie, chimie și astronomie. Bugetul alocat este de 8.900 de lei
  13. ”Learning by doing”– înscris de Liceul ”Dr. Ioan Meșotă” Brașov, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea” Făgăraș- proiectarea și confecționarea a patru module demonstrative de conversie a energiei și utilizarea lor în aplicații practice, care să permită aprofundarea noțiunilor teoretice. Proiectul se adresează unui număr de aproximativ 400 de elevi între 12 și 19 ani, ai Colegiului Național ”Dr. Ioan Meșotă” Braşov (clasele V – XII, gimnaziu şi liceu zi) și ai Liceului Tehnologic „Dr. Ioan Şenchea” Făgăraş (clasele IX– XII, liceu zi și clasele IX- XI, școală profesională), precum şi elevilor din clasele V –VIII de la Școala Gimnazială ”Şinca Veche”, din mediul rural. Bugetul alocat este de 6.160 lei

Cele 13 proiecte alese pentru a fi finanțate din Fondul ”Științescu Țara Făgărașului” vor fi implementate până pe 10 august 2018.


Programul Științescu este dezvoltat de către Fundația Comunitară Țara Făgărașului în colaborare cu Federația Fundațiile Comunitare din România și este susținut de Romanian-American Foundation și finanțatorii Avira cu sprijinul CARO, FENEC Rubber Eastern Europe, Isoplus Special, cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Județului Brașov.

Fondul Științescu este susținut de Romanian-American Foundation și în orașele Bacău, Bucureşti, Brașov, Cluj, Iaşi, Mureş, Oradea, Prahova, Sibiu, Galați, Odorheiu Secuiesc, Oradea, prin competiții similare de proiecte, gestionate de fundațiile comunitare locale.

 

Pentru mai multe detalii:

http://fagaras.stiintescu.ro/

https://www.facebook.com/fagaras.stiintescu.ro/