Pașaportul lui Științescu – eveniment final ediția 2.0
November 9, 2018

Vineri, 16 noiembrie a.c., Științescu își invită toți prietenii la întâlnirea cu pasionații de științe pe care i-a cunoscut în cei doi ani de când revitalizează capitalul de inovație al comunității Țării Făgărașului.

Începând cu ora 15:00, ne întâlnim la Casa Municipală de Cultură Făgăraș, în Sala Club de la etajul I, cu echipele de proiecte care anul acesta au contribuit la înfrumusețarea științelor exacte.

Din anul 2016, de când am început să explorăm prin joacă și experiment, ramurile STEM (științe, tehnologie, inginerie, matematică), am finanțat cu ajutorul dvs 22 de proiecte în valoare totală de peste 185.000 lei.

Elevii au descoperit aplicabilitatea științelor dincolo de formulele învățate pe de rost. Elevi, studenți, profesori, cercetători, făgărășeni  pasionați de științe și oameni dedicați din organizații nonguvernamentale, cu toții au petrecut peste 5.000 de ore derulând activități voluntare, ca elevii din Țara Făgărașului să se apropie de științe prin practică.

Vineri 16 noiembrie, ne întâlnim în cadrul unui mic târg de științe, cu inițiatorii a 14 proiecte(unele finanțate în cadrul primei ediții, altele din acest an),  cu finanțatorii și partenerii proiectelor, cu elevi și părinți, cu oameni care cred în Științescu. Cei „14 Magnifici”sunt:

  1. Natural Beauty
  2. Munții-Educația la Înălțime
  3. Ne jucăm, explorăm, învățăm
  4. Micul Einstein
  5. Laboratorul din curtea școlii
  6. Făgăraș pe aripile vântului
  7. Magia Științei
  8. We love Byology
  9. Iarba verde de acasă
  10. Learning by doing
  11. Camera Obscură
  12. Micii Horticultori
  13. Legolearn Learn
  14. Aventurile lui Arduino

Vizitatorii vor fi invitați să participe la activități diverse propuse de aceștia:

  • realizarea unei creme și a unui balsam de buze,
  • să ghideze roboței,
  • să facă exercitii cu instrumente de laborator in observarea microparticulelor,
  • să participe la tăierea și lipirea aeromodelelor,
  • la repicarea răsadurilor,
  • vor putea alcătui puzzle cu sistemul solar,
  • vor putea construi din lemn forme sau corpuri geometrice,
  • vor putea participa la un mini-atelier meșteșugăresc,
  • vor avea ocazia să observe la microscop lumea fascinantă a nevertebratelor
  • să facă exerciții de bază în ale electronicii prin utilizarea kitului Arduino.
  • cei mai mari vor fi provocați să  fie atât subiecți cât și fotografi, utilizând un aparat fotografic din anii 1920, cu film lat alb-negru, și o mică recuzită fotografică de epocă; vor putea experimenta digitizarea fotografiilor și clișeelor fotografice vechi cu un scaner profesional, un procedeu cu rezultate spectaculoase.

Celor care vor avea curiozitatea să intre pe tărâmul lui Științescu prin participare activă, le vom viza Pașaportul lui Științescu, iar aceia care vor participa la cât mai multe activități, vor primi mici premii din partea lui Științescu.