Anul acesta, Științescu își continuă aventura pe care a început-o în toamna anului 2016, alături de cele 13 de proiecte finanțate, în cadrul celei de-a doua ediții. Ele se adresează elevilor din orașele Făgăraș și Victoria și din satele Lisa, Drăguș, Recea, Hârseni, Galați, Toarcla, Mândra, Ticușul Nou, Comăna de Jos, Sâmbăta de Sus și Șinca. Oameni frumoși din Țara Făgărașului, elevi, profesori, reprezentanți ai ONG-urilor, s-au mobilizat să învioreze științele și să captiveze copiii și liceeni. Datorită încrederii și susținerii pe care ați acordat-o Fondului Științescu, echipele de proiect au putut desfășura cu copiii activități interactive. Ei au dovedit că stiintele nu sunt doar greoaie și de multe ori, greu de înțeles, ci pot fi distractive, mai ales când le găsim o aplicabilitate în viața de zi cu zi.
Proiectele finanțate prin Fondul Știintescu se află la mijlocul perioadei de implementare, termenul de încheiere al activităților fiind sfârșitul lunii octombrie. Evenimentul final, unde veți fi invitat să participați, va avea loc la începutul lunii noiembrie, fiind organizat sub forma unui mic Târg de Științe, unde echipele de proiecte vor face mici demonstrașii publicului participant.
La această ediție a Fondului Științescu avem:
În această perioadă echipele sunt eferverscente, se întrec în demonstrații, aplicații și diverse activități în vederea implementării proiectelor propuse. Una dintre echipe a creat formule de creme cosmetice, propriul balsam de buze, deodorant sau produse de machiaj, folosind ingrediente naturale: https://www.facebook.com/Natural-Beauty-%C8%98enchea-203583566909752/ , alți elevi lucrează de zor la realizarea unui centru inovativ de informare turistică în orașul Victoria. Aici elevii vor realiza schițe de hărți ce vor fi introduse într-o aplicație personalizată, atât pentru PC, cât și pentru mediul on-line, aplicație ce va conține hărți interactive cu traseele montane spre cele mai cunoscute vârfuri din Munții Făgăraș, cu mai multe variante pentru punctele de plecare, cu detalii legate de durată sau dificultate și vor fi menționate locurile de popas pentru drumețiile mai lungi. De asemenea, elevii vor completa informațiile despre prognoza meteo, folosind mini- stația meteo din școală, realizată în prima ediție a Fondului Științescu: https://www.facebook.com/Mun%C8%9Bii-educa%C8%9Bia-la-%C3%AEn%C4%83l%C8%9Bime-354485285064327/.
Prin intermediul proiectului ”Universul Științei”, copiii din mediul rural sunt conectați cu tehnologia aplicată și învață despre tehnologii de interes actual, ce pot fi aplicate în comunitățile din care fac parte: energie regenerabilă sau reducerea poluării. Asociația ”Love for Life” oferă cadrelor didactice din mediul rural programe și proiecte care să îmbogățească programa educațională existentă, cu accent pe latura practică. Copiii construiesc la scară mică surse de energie regenerabilă (casă panou solar, robot bazat pe panou solar, turbină de vânt, hidrocentrală, mașină bazată pe hidrogen și energie eoliană) pe care le vor prezenta la evenimentul final din noiembrie: https://www.facebook.com/LoveForLifeProjects/videos/2007649169562884/ .
Liceenii de la Colegiul Național Doamna Stanca au proiectat, construit și pilotat aparate de zbor radio-teleghidate, iar elevi ai Liceului Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea” împreuna cu elevi ai Liceului Dr. Ioan Meșotă din Brașov au construit, fiecare, câte 2 module experimentale, prin care se pune în evidenţă randamentul de conversie a energiei, precum şi modul cum se poate economisi energia electrică obţinută la alimentarea unor receptori electrici folositi în gospodărie. Proiectul “Iarba verde de acasa” își continuă aventura cu copiii care derulează activități ce vizează observațiile ornitologice, după o pregătire teoretică despre speciile de păsări. În domeniul botanicii, ei învață să inventarieze specii din flora spontana a Lisei și să creeze o bază de date on-line. În cadrul proiectului “We Love Biology- Cercul De Biologie Karios” se deruează activități diverse, din mai multe ramuri ale biologiei: genetică, biologie celulară, biochimie, ecologie- modelarea structurii dublu-catenare a ADN-ului, ARN-ului mesager, lucrări practice referitoare la diviziunea celulară (mitoza și meioza), influența eredității în determinarea grupelor de sânge, observații microscopice la procariote, punerea în evidență a pigmenților clorofiliei, testarea tipurilor de lapte (teste de falsitate, prezența/absența antibioticelor), testarea tipurilor de apă potabilă din Făgăraș, testarea unor produse de panificație, observatii macroscopice la microscop stereoscopic ale insectelor si nevertebratelor. În luna iunie, echipa de implementare, alături de elevii implicați în proiect, au organizat pentru colegii lor un eveniment numit “Porți deschise la Cercul de Biologie Karios”: http://fagarasultau.ro/2018/06/12/porti-deschise-la-cercul-de-biologie-karios/.
Nu putem să nu menționăm proiectul “Micul Einstein” înscris de Fundația Regen, proiect dedicat elevilor din clasele primare. Activitățiile au constat în construirea modelelor geometrice cu ajutorul pieselor asamblate după propria lor creativitate sau după exemplele sugerate despre sistemul nostru solar prin machete 3D interactive motorizate sau plane 2D, sub formă de puzzle de podea sau pentru tablă. Copiii au fost entuziasmați și și-au exprimat de mai multe ori dorința de a continua.
Acestea, dar și multe alte activități inedite se întâmplă la cea de-a doua ediție a Fondului Științescu, datorită celor care au înțeles că insuflarea pasiunii pentru științe copiilor și tinerilor garantează un viitor mai bun pentru generațiile viitoare.